• APCS office

Sărbătoarea Apostolului Iacob, 23-25 iulie 2021

Sărbătoarea protectorului pelerinilor, apostolul Iacob, a fost marcată anul acesta, în an Sfânt Iacobean, printr-un eveniment organizat la Câmpulung Muscel, la Casa Genoveva, primul albergue de pe Camino de România. Pe 23 iulie, membrii APCS au marcat traseul în zona Valea Mare Pravăț, prima localitate cu care se continuă drumul sfântului Iacob după ce ieșim din Câmpulung Muscel, iar seara au retrăit emoția pelerinajului pe Camino de Santiago vizionând filmul The Way, cu Martin Sheen și Emilio Estevez.

Pe 24 iulie a avut loc Adunarea Generală APCS, prilej de retrospectivă, bilanț al activităților, planurilor de viitor, precum și moment de recunoștință pentru activitatea desfășurată în cadrul asociației de către membri și voluntari deopotrivă. După masa de prânz (meniul pelerinului) servită la restaurantul Împreună, locație gestionată de asociația Caritas și parohia catolică, cu forțe proaspete am continuat marcarea traseului de la Valea Mare Pravăț la Nămăiești, localitate ce găzduiește Casa memorială George Topârceanu și mănăstirea Nămăiești, seara încheindu-se cu vizionarea focurilor de artificii din Santiago de Compostela prilejuite de sărbătoarea apostolului și spiritul Camino ce ne unește în această misiune nobilă.

Pe 25 iulie am participat la slujba de hram a bisericii Sf.Iacob, al cărei preot paroh este părintele Petru Păuleț, de la care am primit sprijin și binecuvântare în dezvoltarea proiectului Camino de România încă de la începuturile acestuia. APCS a depus o ofrandă florală în interiorul bisericii. După încheierea slujbei, în curtea bisericii am fost ospătați cu sarmale, brânzeturi, înghețată artizanală și vin din partea parohiei. Apoi, înainte de a încheia aceste trei zile festive, câțiva membrii APCS au plecat în recunoașterea traseului între Nămăiești și Dragoslavele, traseu ce va traversa un deal într-o zonă pitorească ce va fi cu siguranță pe placul viitorilor pelerini.

Mulțumim tuturor pentru participare!






75 afișare0 comentariu